Oricare ar fi planurile dumneavoastră, acest automobil este mereu pregătit şi la fel de flexibil ca dumneavoastră. Golf Variant vă oferă spaţiu generos, un design dinamic, motorizări sportive şi numeroase sisteme de asistenţă.
La noul Golf Variant vă vor atrage atenţia imediat barele de protecţie vopsite în culoarea caroseriei, dar şi luminile de zi cu LED ale farurilor frontale, precum şi luminile de semnalizare, ambele fiind integrate în carcasele farurilor principale cu halogen. Printre detaliile atractive se mai numără grila radiatorului şi grilele prizelor de aer, ambele fiind negre, în manieră clasică.
Partea din spate este de asemenea impresionantă: de la hayonul cu eleron integrat şi masca dublă a barei de protecţie, cu stopuri cu LED, la elementele reflectorizante integrate şi difuzorul negru. Iar întregul design este desăvârşit de barele de plafon marcante. Acestea oferă suportul necesar pentru a transporta obiectele mai mari şi sunt negre ca dotare standard pentru versiunile de echipare Trendline şi Comfortline. La linia de echipare Highline, acestea sunt argintii eloxate şi pot fi comandate cu acest finisaj şi pentru Comfortline.
Interiorul noului Golf Variant vă invită să luaţi loc şi să rămâneţi cât mai mult timp în maşină. Unul dintre motive constă în proporţiile generoase, care oferă atât pasagerilor din faţă, cât şi pasagerilor din spate mult spaţiu la nivelul picioarelor. Interiorul se mai caracterizează şi prin materiale de înaltă calitate, atent prelucrate, dar şi printr-o serie de soluţii de detaliu, superioare din punctul de vedere al aspectului, dar şi al fineţii la atingere. Putem lua ca exemplu scaunele ergonomice, spaţiul mare de încărcare, butoanele cu iluminare albă şi consola centrală care este uşor întoarsă spre şofer şi care, datorită caracteristicilor ergonomice speciale, permite utilizarea optimă a comenzilor.
Dar acesta nu este singurul avantaj: Golf Variant poate fi echipat opţional cu faruri cu LED. Acestea sunt mai eficiente din punctul de vedere al consumului de energie comparativ cu farurile obişnuite cu halogen şi oferă mai multă lumină, o durată de utilizare mai mare şi o lumină similară celei naturale.
Din dotarea standard fac parte luminile de zi cu LED. Optional Golf Variant dispune de asemenea de reglare dinamică a distanţei de iluminare adaptează iluminarea şoselei în funcţie de condiţiile de luminozitate şi cele meteo. Iar sistemul de spălare a farurilor cu martor luminos pentru nivelul lichidului de spălare vă oferă vizibilitate clară.
Dumneavoastră alegeţi: indiferent de modelul de jante din aliaj uşor pentru care veţi opta, acesta va accentua caracterul sportiv al modelului Golf Variant. Puteţi alege din diferite dimensiuni, de la 15 la 18 inchi, cu variate modele de design dinamic şi cu diferite opţiuni privind finisajul suprafeţei şi culoarea. Fie că alegeţi jante mate, eloxate sau gloss, noul dumneavoastră Golf Variant va beneficia în orice caz de o alură dinamică, deoarece toate modelele de jante îi accentuează şi mai mult designul plin de personalitate.
Automobilele noastre sunt dotate, în echiparea standard, cu anvelope de vară. În România, începând cu 01.11.2011, sunteţi obligat prin lege, ca în condiţii de polei, zăpadă, gheaţă sau brumă, să echipaţi maşina cu anvelope de iarnă. Distribuitorul dumneavoastră Volkswagen vă stă cu plăcere la dispoziţie cu informaţii suplimentare în acest sens.
Pregătit pentru concert? În program veţi găsi cele două sisteme radio şi două sisteme de navigaţie, toate fiind echipate cu dotări de primă clasă.
Sistemul radio Composition Colour vă este oferit ca dotare standard şi are un touchscreen color de 16,5 cm (6,5 inchi). Puteţi reda şi muzică în format MP3 sau WMA. Sistemul citeşte de asemenea carduri SD, recepţionează posturi radio FM şi dispune de 4 difuzoare excelente şi de interfaţă AUX-IN pentru conectarea surselor audio externe.
Sistemul radio opţional Composition Media dispune de 8 difuzoare, plus toate funcţiile şi interfeţele de conectare ale modelului descris mai sus, precum şi de o interfaţă USB şi posibilitatea de a conecta telefoanele mobile prin Bluetooth. Touchscreeen-ul color mare, de 20,3 cm (8 inchi) permite operarea confortabilă şi facilă.
Sistemul opţional de navigaţie Discover Media este echipat de asemenea cu un ecran tactil color de 20,3 cm (8 inchi). Printre dotările sale se mai numără: opt difuzoare, recepție radio FM, o unitate CD compatibilă MP3, AAC şi WMA, două slot-uri pentru carduri SD, interfeţe AUX-IN şi USB, precum interfaţa pentru conectarea prin Bluetooth a telefonului mobil.
Iar dacă vă doriţi şi mai mult: sistemul de navigaţie Discover Pro oferă chiar şi funcţia inovatoare de control prin intermediul gesturilor. Astfel puteţi trece de exemplu de la un post radio la altul, executând doar un mic gest cu mâna, sau puteţi modifica setările maşinii, precum intensitatea de iluminare a instrumentelor de bord. Sistemul mai are un ecran mare, de 23,4 cm (9,2 inchi), care afişează hărţi 3D la calitate optimă. Printre dotările sale se mai numără: opt difuzoare, recepție radio FM, o unitate CD compatibilă MP3, AAC şi WMA, două slot-uri pentru carduri SD, interfeţe AUX-IN şi USB, precum interfaţa pentru conectarea prin Bluetooth a telefonului mobil.
Toate dispozitive descrise sunt echipate cu o antenă Diversity, care optimizează recepţia chiar şi în condiţii dificile.
Dacă doriţi să savuraţi toate nuanţele fine ale muzicii, cu başi precişi şi înalte clare precum cristalul, atunci ar trebui să ascultaţi muzica redată de sistemul de sunet DYNAUDIO Excite, conceput de specialistul HiFi danez Dynaudio. 8 difuzoare special reglat pentru interiorul maşinii şi un subwoofer performant, precum şi un amplificator digital cu 10 canale, cu o putere totală de 400 de waţi vă cântă melodia potrivită fiecărei călătorii.
Datorită procesării digitale a semnalului (DSP), care are în vedere modul de difuzare al fiecărei incinte acustice în funcţie de poziţia în care se află, beneficiaţi de sunet optim indiferent de locul pe care călătoriţi. Fie că preferaţi să ascultaţi muzică rock, electronică sau clasică, la volum maxim sau în surdină: la finalul călătoriei veţi coborî mai relaxat din maşină.
Nu mai rataţi niciun apel telefonic, rămânând totodată concentrat asupra traficului. Cele două interfeţe opţionale pentru telefonie vă permit să vorbiţi confortabil la telefon în timp ce călătoriţi. Astfel calitatea convorbirilor este ridicată, deoarece sistemele dispun de procesor digital de voce, microfon de calitate superioară în plafon şi de difuzoarele maşinii. Recepţia este optimă chiar şi în condiţii nefavorabile, datorită conectării la antena exterioară.
Pregătirea "Comfort" permite conectarea inductivă a telefonului mobil cu antena exterioară, în baza sistemului fără fir din cotiera centrală. Astfel nu mai este necesară achiziţia unui suport special pentru telefonul mobil. Pregătirea "Business" permite chiar continuarea convorbirilor începute în afara maşinii, prin conectarea prin Bluetooth cu sistemul hands-free, iar telefonul poate fi păstrat în buzunar sau poşetă. Operarea se face în acest caz prin comandă vocală, cu ajutorul volanului multifuncţional sau prin intermediul sistemului de infotainment. Simplu şi exact aşa cum doriţi dumneavoastră.
Pachetul de servicii "Guide & Inform" vă este oferit opţional în combinaţie cu sistemele de infotainment Discover Media şi Discover Pro. Astfel puteţi să utilizaţi informaţii actuale de pe internet şi să aflaţi în timp real dacă, de exemplu, undeva pe drum se formează un ambuteiaj sau în care parcare găsiţi locuri libere. Funcţia de căutare a destinaţiilor speciale vă permite să descoperiţi destinaţii interesante precum hoteluri, restaurante sau staţii de alimentare.
Guide & Inform Plus, pe care îl puteţi testa gratuit timp de un an în combinaţie cu Discover Pro, vă va ajuta şi mai mult să vă orientaţi. Pentru că astfel veţi avea acces, de exemplu la imagini din satelit şi la imaginile detaliate oferite de Google Earth®, precum şi la fotografiile panoramice de 360° de la Google Street View®.
În trafic puteţi rămâne relaxat, dacă păstraţi suficientă distanţă faţă de maşina din faţă. Funcţia opţională de reglare automată a distanţei ACC vă susţine în acest sens.
ACC măsoară distanţa şi viteza faţă de autovehiculele care se deplasează în faţă. În ambuteiaje şi coloane de maşini, sistemul, în combinaţie cu transmisia opţională cu două ambreiaje DSG, frânează maşina chiar şi până la oprire. Iar dacă staționarea nu depăşeşte o anumită durată, sistemul poate chiar să pornească din nou maşina de pe loc. La viteze de deplasare de până la 210 km/h, sistemul poate menţine automat distanţa faţă de autovehiculul din faţă, în funcţie de anumite limite ale capacităţii de funcţionare a sistemului.
Uneori se ivesc situaţii neprevăzute, care vă obligă să frânaţi rapid şi puternic. În astfel de cazuri, sistemul opţional de monitorizare a vecinătăţii „Front Assist“ vă poate veni în ajutor. Sistemul vă avertizează dacă recunoaşte o situaţie cu risc de coliziune cu vehiculul din faţă, în anumite limite ale capacităţii sale. În situaţii deosebit de riscante, sistemul vă poate ajuta la frânare şi poate frâna chiar automat pentru a reduce viteza la care se produce impactul.
Funcţia City de frânare de urgenţă poate interveni în traficul urban, la viteze de deplasare reduse. Iar funcţia Pedestrian Monitoring poate detecta, în anumite limite ale sistemului, dacă, de exemplu, un pieton intră în mod neaşteptat pe carosabil. Sistemul de asistenţă vă avertizează, vă ajută să frânaţi sau frânează în mod autonom, toate acestea supunându-se anumitor limite ale sistemului. Astfel, o eventuală coliziune poate fi complet evitată sau gravitatea acesteia poate fi redusă.
Asistentul opţional pentru ambuteiaje Traffic Jam Assist foloseşte funcţii consacrate, precum sistemul automat de reglare a distanţei ACC şi asistentul de menţinere a benzii de rulare Lane Assist, pentru a permite deplasarea în coloană în cazul congestiilor din trafic. Astfel, automobilul dumneavoastră urmăreşte autovehiculul care se deplasează în faţă şi controlează automat acceleraţia şi frâna, în anumite limite ale capacităţii sistemului. În tot acest timp, maşina rămâne pe banda sa de rulare.
Sistemul opţional Emergency Assist intervine automat când nu se mai constată nicio acţiune din partea şoferului, iar acesta nu reacţionează nici în urma unei avertizări. În astfel de cazuri, sistemul încearcă să reactiveze şoferul prin acţionarea scurtă a frânelor, prin sunete de avertizare, acţionarea luminilor de avarie şi deplasarea şerpuită în cadrul benzii de rulare. Astfel sunt avertizaţi şi pasagerii, dar şi ceilalţi participanţi la trafic. Dacă nici apoi nu se reia controlul asupra maşinii, aceasta este oprită în mod controlat. Toate acestea permit împiedicarea producerii unui accident, în anumite limite ale capacităţii sistemului.
Traffic Jam Assist şi Emergency Assist fac parte din pachetul de Asistenţă pentru şofer.
Manevrele cu remorcă pot să pună la încercare nervii multora, pentru că remorca de multe ori nu reacţionează aşa cum suntem obişnuiţi. Unghiul de bracare este decisiv pentru deplasarea precisă în marşarier: asistentul opţional Trailer Assist preia controlul direcţiei în locul dumneavoastră. Trebuie să selectaţi mai întâi marşarierul, să apăsaţi apoi butonul sistemului de asistenţă şi să introduceţi direcţia în care doriţi să se deplaseze remorca, folosind butonul pentru reglarea oglinzilor exterioare. Acum maşina dumneavoastră va controla automat direcţia, în timp ce dumneavoastră schimbaţi treptele de viteză, acceleraţi şi frânaţi. Deci dumneavoastră deţineţi în permanenţă controlul.
Dacă din spate se apropie o maşină pe care nu o puteţi vedea în oglinda laterală şi nici în cea din spate, atunci aceasta se află în mult temutul unghi mort. La schimbarea benzii vă ajută consacrata privire peste umăr, iar acum vă vine în ajutor şi senzorul opţional Blind Spot. Acesta vă poate avertiza încă de la viteze de deplasare de 15 km/h, cu ajutorul LED-urilor de pe oglinzile exterioare. Dacă dumneavoastră totuşi semnalizaţi, LED-urile de avertizare vor clipi mai puternic şi mai rapid, pentru a vă atrage atenţia asupra vehiculului din unghiul mort.
În combinaţie cu asistentul de menţinere a benzii de rulare Lane Assist, senzorul Blind Spot vă poate chiar avertiza intervenind cu o măsură de corecţie asupra direcţiei, în limitele posibilităţilor sistemului.
Iar asistentul pentru ieşirea din parcare vă ajută la ieşirea cu spatele de pe un loc de parcare, în anumite limite ale sistemului. Senzorii din bara de protecţie spate permit sistemului să monitorizeze traficul perpendicular din spatele maşinii. Dacă din lateral se apropie un alt autovehicul, un biciclist sau chiar un pieton, veţi fi avertizat cu un semnal sonor şi cu un afişaj pe display-ul sistemului de infotainment. Dacă şoferul nu reacţionează la timp, sistemul poate reduce gravitatea urmărilor unei eventuale coliziuni sau o poate chiar evita în totalitate, în cazul ideal.
Motoarele TSI pe benzină conving cu putere şi eficienţă. Încă de la turaţii reduse beneficiaţi de cuplul maxim. Aceste motoare permit de asemenea dezvoltarea foarte uniformă a puterii, datorită combinaţiei optime de cilindree redusă, supraalimentare turbo şi injecţie directă. În acest sens am aplicat tehnologia Downsizing. Aceasta înseamnă că motoarele generează o putere ridicată, în ciuda reducerii cilindreei.
Motoarele TDI sun motoare diesel cu supraalimentare cu turbină şi injecţie directă Common Rail. Sunt caracterizate prin niveluri ridicate de eficienţă, putere şi cuplu. De asemenea, nivelul de zgomot este redus, iar cuplul ridicat permite şi condusul în manieră mai sportivă.
Dacă în timp ce vă deplasaţi motorul este supus doar unei sarcini reduse, sistemul de management activ al cilindrilor (ACT) determină dezactivarea a doi din patru cilindri. Astfel scade consumul de combustibil fără ca funcţionarea lină a motorului să fie afectată. Deoarece acest proces are loc în mod aproape imperceptibil, puteţi să vedeţi pe afişajul multifuncţional de la bord când motorul funcţionează în modul economic, cu doar 2 cilindri activi.
Tracţiunea integrală 4MOTION oferită ca dotare opţională, distribuie cuplul motorului către cele patru roţi în funcţie de necesar. Astfel pot fi evitate blocările roţilor şi rotirile acestora în gol, iar automobilul dumneavoastră va avea tracţiune optimizată pe aproape orice fel de suprafaţă de rulare. 4MOTION vă va spori astfel confortul.
Cu noul Golf Variant conduceţi dinamic şi totodată economic. Vă doriţi totuşi uneori ca automobilul dumneavoastră să aibă setări şi mai sportive? Aţi dori să conduceţi mai eficient? Cu funcţia opţională de selectare a modului de condus puteţi să luaţi aceste decizii în fiecare situaţie în parte, în funcţie de preferinţele dumneavoastră. Pentru a alege trebuie doar să apăsaţi butonul aferent sau să selectaţi modul de condus prin intermediul sistemului de infotainment. În funcţie de alegerea dumneavoastră vor fi adaptate astfel automat caracteristicile propulsiei, ale direcţiei, iar la transmisia automată DSG cu două ambreiaje vor fi adaptate de asemenea punctele în care vor fi schimbate vitezele.
Modul de condus ECO, de exemplu, ajută şoferul să conducă mai ecologic şi mai eficient. În acest sens adaptează, printre altele, caracteristicile motorului şi activează sistemul Start-Stop, dacă acesta este dezactivat. De asemenea va fi activat reglajul de optimizare a consumului aferent sistemului de climatizare şi managementului termic. Dacă aţi optat pentru transmisia automată DSG cu două ambreiaje, sistemul va determina schimbarea mai rapidă a treptelor şi va activa cât mai des posibil funcţia economică de rulare liberă.
Bineînţeles că puteţi savura şi confortul uzual: selectând modul NORMAL. Dacă doriţi în schimb să conduceţi deosebit de sportiv sau să înfruntaţi dinamic provocările unui drum virajat, atunci modul SPORT este cel potrivit dumneavoastră. De flexibilitate veţi beneficia folosind modul INDIVIDUAL: cu acesta puteţi să selectaţi o combinaţie de reglaje care să corespundă cu precizie preferinţelor dumneavoastră şi puteţi salva chiar şi reglajele pentru încălzire şi climatizare, dar şi pentru faruri.
Golf Variant oferă mult spaţiu pentru toate planurile dumneavoastră: de la excursia la schi la munte şi până la cumpărăturile de sărbători la mall. Pragul de încărcare cu înălţime foarte mică şi podeaua portbagajului ajustabilă pe înălţime vă permit să încărcaţi cu uşurinţă chiar şi obiectele grele. Cele patru inele de amarare vă ajută să fixaţi încărcătura.
Iar dacă totuşi mai aveţi încă nevoie de spaţiu, puteţi scoate foarte simplu ruloul de acoperire a portbagajului şi îl puteţi depozita sub podeaua portbagajului. Când doriţi să transportaţi obiecte foarte de mari, spătarul rabatabil fracţionat al banchetei vă va fi de ajutor. Începând cu linia de echipare Comfortline, vă este oferită adiţional cotiera centrală din spate, pe care o puteţi rabata pentru a putea încărca obiectele din portbagaj prin centrul banchetei.
Plafonul vitrat permite luminii să inunde interiorul maşinii. Astfel se creează senzaţia de spaţiu şi mai vast, mai ales când deschideţi trapa panoramică rabatabilă şi glisantă oferită ca dotare opţională. Cu precădere pasagerii micuţi vor fi uimiţi când vor descoperi panorama încântătoare.
Plafonul este compus din două elemente de sticlă, cel din faţă fiind rabatabil şi glisant electric. Când soarele este prea puternic, plafonul vitrat poate fi acoperit complet cu jaluzeaua de dedesubt, prin simpla acţionare a unui buton.
Alegeţi pentru noul dumneavoastră Golf Variant interiorul preferat, dintre diferitele tapiţerii din piele şi ArtVelours. Pachetul de piele Vienna vă oferă câteva detalii cu adevărat speciale: pielea este perforată şi prezintă diferite elemente contrastante.
Indiferent de opţiunea pe care o veţi prefera, şoferul şi pasagerul din faţă vor fi răsfăţaţi cu scaune confortabile, care asigură un sprijin lateral foarte bun. Desigur că este disponibilă şi încălzirea în scaune. Veţi fi încântat şi de pielea plăcută la atingere de pe levierul frânei de mână, volanul multifuncţional şi schimbătorul de viteze.
Cu Active Info Display (dotare opţională) beneficiaţi de avantajele unei planşe multifuncţionale de instrumente, dar pe un display TFT color de înaltă rezoluţie de 31 cm (12,3 inchi.)
Diferitele info-profiluri vă permit să puneţi accent pe informaţiile care vă interesează în mod deosebit şi care vor fi afişate pe display alături de datele clasice precum turaţia, viteza şi kilometri parcurşi.
Puteţi selecta aceste moduri rapid şi simplu, cu ajutorul volanului multifuncţional. După cum aveţi nevoie, puteţi accesa de exemplu detalii despre călătorie sau să solicitaţi afişarea activităţii sistemelor de asistență a şoferului. Suprafaţa afişajului poate fi utilizată şi mai bine prin afişarea unor date adiţionale în cadranele ceasurilor.
La sistemul de infotainment Discover Media puteţi decide dacă doriţi afişarea hărţii de navigaţie pe Active Info Display sau mai bine clasic, pe display-ul dispozitivului. La Discover Pro ambele versiuni de afişare sunt disponibile simultan.